Despre noi
Despre noi
Asociaţia Institutul pentru Îmbătrânire Activă
ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU ÎMBĂTRÂNIRE ACTIVĂ este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, care își propune dezvoltarea durabilă a societății, promovarea valorilor civice și sociale prin îmbătrânirea populaţiei.
ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU ÎMBĂTRÂNIRE ACTIVĂ contribuie la atingerea unui nivel optim de sănătate, pe o durată mai îndelungată şi a unei vieţi productive a populației vârstnice, prin organizarea de programe și proiecte care vin în sprijinul acestora, prin creşterea confortului psihic, prin implicarea în activităţi ce au caracter emoțional, științific, cultural-educativ, cultural-religios și socio-cultural, a voluntariatului, prin dezvoltarea unei atitudini de întrajutorare între semeni.
„Este o problemă stringentă pe care o vedem la nivel european. și anume, faptul că persoanele în vârstă sunt tratate ca dependente de ajutor, consumatoare de bugete, o povară financiară prea mare de dus pe umerii economiei. Însă, nimeni nu se uită la plus valoarea pe care vârstnicii ar putea să o aducă într-un grup sau într-o comunitate. Acești oameni contribuie la dezvoltarea societății din punct de vedere social și economic.
Dacă din punct de vedere social, vârstnicii își aduc aportul în comunitate , de exemplu, prin activități de voluntariat, atunci când vine vorba despre economie, creșterea numărului persoanelor vârstnice ar putea fi văzută ca oportunitate numită și „economia de argint. Cred că dacă facem cu adevărat eforturi și gândim cu adevărat în interesul lor, putem face o schimbare pentru un viitor altfel. De exemplu, găsirea unui loc de muncă pentru cei trecuți de 50 de ani are, în primul rând, un impact pozitiv asupra economiei, și poate duce la dezvoltarea a ceea ce numim – economie de argint” – a spus Alexandra Dobre – Președinte Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă.